Erich Kastner

Emil şi detectivii / Erich Kastner . – Bucureşti : RAO International Publishing Company, s.a. . – 204 p.
973-9164-98-6
821.112.2-93-31=135.1

Literatura germană pentru copii -- Romane
Proză poliţistă pentru copii

Note :
Când un scriitor pentru copii nu mai știe câte picioare are balena, atunci sigur trebuie să dea uitării un așa-zis „adevărat roman de aventuri”. Tocmai de la cine nu te aștepți vine ideea și cum, necum primești un sfat, pentru că, nu-i așa, „poți să scrii tocmai despre acele chestii pe care le cunoști și pe care le-ai văzut.” Odată ce ai ideea, apar și întrebările de la care să pornești. Nu-ți ia mult timp să găsești și răspunsurile potrivite ca să creezi povestea pentru o carte grozavă ca aceasta. De aceea, hai, încercați și voi să răspundeți la întrebările pe care și le va fi pus și scriitorul: Câți bani sunt mulți bani? Ce înseamnă când un copil nu își minte părinții? Ce sau cine este Emil? Nu voi putea ști ce ați răspuns, dar iată ce am aflat eu, citind un roman pe cinste. Emil și detectivii de Erich Kästner m-a cucerit încă de la prima filă. Stilul simplu, direct, dar neașteptat de proaspăt pentru o carte publicată cu aproximativ un veac în urmă m-a surprins plăcut. Câți bani sunt mulți bani? Chiar așa, ce sumă de bani este mai mult decât mărunțiș pentru voi? În carte, citim că pentru familia unui băiat din Neustadt ce nu mai avea decât mamă și era topit după macaroanele cu brânză și cu șuncă, o sută patruzeci de mărci era o sumă importantă de bani. Mama băiatului, doamna Tischbein, era coafeză și lucra neobosită ca să poată asigura hrana pentru ea și pentru fiul ei și ca să poată plăti facturile de gaz, cărbunii, chiria, îmbrăcămintea, cărțile de școală. De aceea băiatul își prețuia mama și totodată acești bănuți cu care va pleca într-o călătorie de vacanță la Berlin, la bunica sa, dar și la rudele mamei: familia Heimbold, mătușa Marta, unchiul Robert și Pony Hütchen, fiica lor și verișoara tânărului Tischbein. Gata de drum Emil era gata pregătit de plecare: haine nou-nouțe, un buchet de flori pentru mătușa, cele o sută patru zeci de mărci bine ascunse în buzunarul interior al hainei și multe sfaturi prețioase de la mama. Era pentru prima dată când călătorea singur cu trenul. La ora 18 și 17 minute trenul va opri în gara Friedrichstrasse, din Berlin, unde băiatul trebuia să coboare. Patru adulți și un copil călătoreau liniștiți spre Berlin, în același compartiment al trenului, până când trei dintre ei au ajuns într-o gară mare și au coborât. Ghinion în somn Emil continuă călătoria cu un singur tovarăș de drum. Unul care nu-i inspira deloc încredere pentru că îi oferise ciocolată și îi îndrugase numai lucruri absurde despre Berlin, sub pretextul că-l pregătește pentru momentul când va vedea cu ochii lui metropola germană. Suspiciunea lui Emil se dovedește a fi întemeiată. Dar oare chiar trebuia să plătească ca să afle? Desigur, n-a fost corect, dar domnul Grundeis, cum își spunea bărbatul cu pălărie tare, se pricepea de minune la înșelăciuni, dar și la furturi, și ăsta era adevărul gol-goluț. Gol-goluț ca buzunarul interior al hainei lui Emil, din care cele o sută patruzeci de mărci dispăruseră fără urmă. Băiatul constată fapta rea a bărbatului când se trezi din somn, trecând dintr-un coșmar într-un alt coșmar cu adevărat înspăimântător: realitatea. Adormise și i se furaseră toți banii agonisiți cu greu de mama sa, banii pentru bunica, banii pentru vacanță. Ce mai rămânea oare de făcut? Să tragă semnalul de alarmă? Să comunice la poliție că a fost victima unui furt? Nici una, nici alta nu erau variantele potrivite pentru situația băiatului. Doar citind, veți înțelege de ce. Emil a făcut ceva mai curajos de atât: porni în urmărirea hoțului de îndată ce-l zări între oamenii care se dăduseră jos din tren. Nu uită nimic în compartiment, nici buchetul de flori pentru mătușa Marta, nici cel mai mic regret. Nu mai avea timp de lacrimi și regrete. Trebuia să prindă hoțul, îi datora asta mamei sale care trudise din greu să agonisească cele o sută patruzeci de mărci. Cum? Habar nu avea. Numai că, după cum probabil v-ați dat și voi seama, nici Emil, nici pungașul, pe care nu trebuia să-l scape din vedere, nu coborâseră la gara Friedrichstrasse, ci la altă gară din Berlin. Asta a cauzat o mare îngrijorare și agitație în familia Heimbold pe strada Schumann. Între timp, cursa lui Emil în urmărirea hoțului, presărată cu multe peripeții, este pusă pe pauză. Hoțul s-a oprit la cafeneua Josty, pe aleea Kaiser. Emil nu-l slăbea din ochi. Se instalase cu buchetul lui de flori și valiza în spatele unui chioșc Norocul nu este decât al celui care îl caută Dar știți cum e, norocul nu este decât al celui care îl caută și ghinionul își ia tălpășița după același principiu. Emil se pomeni în spatele lui cu Gustav, un puști berlinez zgomotos și suportabil de înfumurat. Gustav, curios din fire, pune întrebări despre motivul pentru care Emil stă ascuns în spatele chioșcului și îi află povestea. Impresionat și dornic de aventură strânge în jurul lui Emil o bandă de copii inimoși conduși de un băiat cu ochelari poreclit Profesorul. Inimoșii sunt gata să-l ajute pe provincialul strașnic de ghinionist, dar cu o poveste grozavă. În piața Nikolsburg se strânge consiliul de război. Micul Vineri era singurul puști care trebuia să rămână numai acasă, să asigure comunicarea telefonică între membrii bandei, pentru că fiecare va avea un rol și va fi distribuit în alte posturi de urmărire. Scopul tututor era să lucreze în echipă, ca niște detectivi veritabili, pentru ca hoțul să fie prins și să-și recunoască fapta. În timpul operațiunilor organizației secrete de detectivi aflăm răspunsurile și la celelalte întrebări: „Ce înseamnă când un copil nu își minte părinții?” Ne răspunde la întrebare chiar Profesorul. El consideră că atunci când părinții sunt cumsecade este foarte înțelept din partea lor pentru că astfel copiii nu-i mint, își țin promisiunile și încolo pot face ce vor. În schimb, între părinți și copii domnește o relație armonioasă bazată pe încredere. „Ce sau cine este Emil?” Desigur, veți spune voi, Emil este un nume, numele personajului principal al cărții. Și nu numai. Emil este parola convenită de membrii bandei de detectivi, pe care o foloseau atunci când sunau la Vineri să ceară informații. Aventurile tinerilor detectivi sunt în cele din urmă încununate de succes, dar vă las pe voi să le citiți și să vă bucurați în voie de ele. Ce am apreciat Aspectul pe care l-am apreciat la acestă carte a fost felul aparte de copil ce evoluează în paginile ei. Scriitorul Erich Kästner propune un tip de copil diferit de cel întâlnit în literatura de gen: voluntar, independent, dar responsabil, cu discernământ. Noțiunea de „cumințenie” este revizuită. În această carte, cuminte înseamnă altceva decât copil liniștit, politicos: Emil era un băiat-model. Dar nu aparținea acelui fel de băieți-model care sunt așa numai din lașitate sau din calicie sau pentru că sunt bătrânicioși. Era un băiat-model pentru că voia să fie așa!

Exemplare

Item type	Current location	Home library	Call number	Status	Barcode
Cărți și manuscrise	Biblioteca Centrala	Biblioteca CentralaDepozitul central	821.112.2 K23	Disponibil	SC15030866
Cărți și manuscrise	Biblioteca „Transilvania”	Biblioteca „Transilvania”Oficiu copii	821.112.2 K23	Disponibil	TRA00043761