Local cover image
Local cover image
Image from Google Jackets

Taina vieţii mele [[Text]] = Tajna žizni moej

Main Author: Dolgan, MihaiLanguage: Română ; Rusă.Publication: Chişinău : PresStar, 2007Description: 408 p. : il.ISBN: 978-9975-9536-0-3.Series: Col. "Augurii"Abstract: Taina vieţii mele este o biografie a compozitorului Mihai Dolgan, interpret al legendarei formaţii Noroc. Cartea face parte din colecţia Augurii a editurii PresStar din Chişinău, autorul proiectului fiind Nicolae Roşca, tot el fiind cel care a scris Din partea autorului. Ediția este alcătuită din 5 părţi: Copilărie surghiunită; Nebunia „Norock-n-roll”; Prin Europa şi Asia; Dragostea şi durerea mea, Basarabia; În oglinda memoriei. Fiecare capitol reflectă o parte importantă din viaţa compozitorului. Astfel, prima parte, Copilărie surghiunită, relatează despre deportarea familiei interpretului în Siberia, succesele şcolare, primele încercări muzicale (primul instrument muzical - acordeonul), studiile la şcoala de muzică „Ştefan Neaga” etc. După cum afirmă M. Dolgan, „Mă întreb de multe ori cum ar fi evoluat viaţa mea dacă n-ar fi existat dramaticele evenimente care mi-au marcat copilăria? Probabil, dacă anii copilăriei şi adolescenţei s-ar fi petrecut într-un dulce sat moldovenesc, dacă aş fi crescut într-o altă ambianţă, printre consătenii mei, în permanenţă comunicare cu natura plaiului natal, în mod sigur aş fi fost alt om, ca şi creaţia mea, fireşte. Destinul însă şi-a urmat cursul impecabil şi eu sunt cel care sunt – muzicant-autodidact, om incomod şi artist al poporului fără studii superioare”. Partea a doua Nebunia „Norock-n-roll” și a treia Prin Europa şi Asia tratează tema succesului și popularității formației Noroc. Capitolul Dragostea şi durerea mea, Basarabia pune în lumină colaborarea cu Dumitru Matcovschi, Mihail Murzac, descrie activitatea artistică în toiul perestroikăi. Ultimul capitol În oglinda memoriei conține amintiri cu Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Iurie Sadovnic, Mihail Purișev, Lidia Botezatu, Vladko Iskrov ș.a. inclusiv un tabel cronologic. La final se regăsesc fotografii din arhiva personală. .Subject - Personal Name: Dolgan Mihai muzicant basarabean Subject - Topical Name: Compozitori moldoveni și basarabeni Online Resources:Click here to access online List(s) this item appears in: Colecția Chișinău
Tags from this library: Log in to add tags.
Star ratings
    Average rating: 0.0 (0 votes)
Holdings
Cover image Item type Current library Home library Collection Shelving location Call number Materials specified Vol info URL Copy number Status Notes Date due Barcode Item holds Item hold queue priority Course reserves
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM16110061
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM16010056
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM16010059
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM15100025
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM00019320
Cărți și manuscrise Biblioteca „Adam Mickiewicz” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AM00019321
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120472
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120473
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120474
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120475
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120421
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alba Iulia” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available AI15120422
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070370
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070371
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070381
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070382
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070383
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070384
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070385
Cărți și manuscrise Biblioteca „Alexandru Donici” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available AD16070386
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO15040441
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO16080601
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO16080602
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO16031404
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Oficiu copii memorii, corespondență 78. 071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO16010061
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO15090242
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO15040442
Cărți și manuscrise Biblioteca „Codru” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CO15040443
Cărți și manuscrise Biblioteca „Hristo Botev” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available BT15120511
Cărți și manuscrise Biblioteca „Hristo Botev” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available BT15110575
Cărți și manuscrise Biblioteca „Hristo Botev” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available BT15100105
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ițik Mangher” memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MG160601019
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ițik Mangher” memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MG160601025
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ițik Mangher” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MG16030422
Cărți și manuscrise Biblioteca „Lesia Ukrainka” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available UK16060521
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB19030406
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB17030523
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB16090174
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB16090175
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB16090176
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB16090177
Cărți și manuscrise Biblioteca „Liviu Rebreanu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RB16090178
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D74 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15120268
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15120269
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15120622
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15080283
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15080284
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15080293
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maramureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available MA15070194
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110219
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110220
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110221
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110222
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110223
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110224
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15110225
Cărți și manuscrise Biblioteca „Maria Drăgan” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available DR15060401
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Ciachir” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CK16110248
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Ciachir” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CK16110249
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Ciachir” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CK16110250
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Ciachir” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CK16020646
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Ciachir” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CK00008944
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM17055692
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM17055693
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM17055694
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM17055695
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM17055696
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM15092017
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” Oficiul arte memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM15092018
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM15092019
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM15092020
Cărți și manuscrise Biblioteca „Mihail Lomonosov” memorii, corespondență 78.071(478) D64 (Browse shelf(Opens below)) Available LM15092021
Cărți și manuscrise Biblioteca „Miron Costin” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CS15040291
Cărți și manuscrise Biblioteca „Miron Costin” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CS15030412
Cărți și manuscrise Biblioteca „Miron Costin” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CS15030413
Cărți și manuscrise Biblioteca „Miron Costin” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CS15030414
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15080054
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15080055
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15080056
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15080057
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15070980
Cărți și manuscrise Biblioteca „Nicolae Titulescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TI15030969
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061691
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061692
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061693
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Checked out 05/08/2026 OG15061694
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061695
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061696
Cărți și manuscrise Biblioteca „Onisifor Ghibu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OG15061698
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV15070074
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.0710 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV15070075
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV15070076
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV00038256
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV00038288
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV00038258
Cărți și manuscrise Biblioteca „Ovidius” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available OV00038257
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM17050723
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM17050724
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM17050725
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100064
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100067
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100068
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100069
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100070
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100071
Cărți și manuscrise Biblioteca „Stefan cel Mare” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SM16100072
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgovişte” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TG17022034
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgovişte” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TG16080630
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgovişte” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TG16080631
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgovişte” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TG16080632
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgovişte” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TG15020777
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00029391
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00029392
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00029395
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00029393
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00029394
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00032004
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00032005
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00032008
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00032006
Cărți și manuscrise Biblioteca „Târgu Mureş” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TM00032007
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050269
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050270
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050271
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050272
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050273
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050274
Cărți și manuscrise Biblioteca „Traian” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TR16050275
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00067684
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00067683
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00071730
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00067685
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00067682
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00067681
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00071729
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00071733
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00071732
Cărți și manuscrise Biblioteca „Transilvania” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available TRA00071731
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE16050646
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE16050647
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE16050648
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE16050649
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE16050650
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78ю071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE15110410
Cărți și manuscrise Biblioteca „Vissarion Belinski” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available BE15110411
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CZ18039286
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CZ18039287
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CZ18039288
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CZ18039289
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CZ18039290
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit Alecsandri memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC17080776
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit Alecsandri memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC17080777
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit Alecsandri memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC17080778
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit Alecsandri memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC17080779
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit Alecsandri memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC17080780
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit A. Cosmescu memorii, corespondență 78 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC00095798
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala SMC memorii, corespondență 78 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available SC14128750
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit memorii, corespondență 78 D64 (Browse shelf(Opens below)) Checked out 09/04/2026 SC00095799
Cărți și manuscrise Biblioteca Centrala Depozit memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Checked out 19/07/2026 SC00095797
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Oficiul arte memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR17070393
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Oficiul arte memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR17070394
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112036
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112039
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112040
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112041
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112042
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112043
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112044
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Oficiul arte memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112045
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112046
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112047
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112048
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Oficiul arte memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112037
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Prelucrare memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare
Cărți și manuscrise Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” Prelucrare memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Verificare AR16112038
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE16080400
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE16080401
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 B64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE16080402
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE00007314
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 В64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE00007315
Cărți și manuscrise Centrul Academic „Mihai Eminescu” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available CAE00007316
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU19027222
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU17020349
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU17020350
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU16030473
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala de lectura memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Eliminat RU16030474
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Sala Împrumut memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU16020576
Cărți și manuscrise Depozit „Aleco Russo” Oficiu copii memorii, corespondență 78.071 D64 (Browse shelf(Opens below)) Available RU15020630
Total holds: 0

Taina vieţii mele este o biografie a compozitorului Mihai Dolgan, interpret al legendarei formaţii Noroc. Cartea face parte din colecţia Augurii a editurii PresStar din Chişinău, autorul proiectului fiind Nicolae Roşca, tot el fiind cel care a scris Din partea autorului.
Ediția este alcătuită din 5 părţi: Copilărie surghiunită; Nebunia „Norock-n-roll”; Prin Europa şi Asia; Dragostea şi durerea mea, Basarabia; În oglinda memoriei. Fiecare capitol reflectă o parte importantă din viaţa compozitorului. Astfel, prima parte, Copilărie surghiunită, relatează despre deportarea familiei interpretului în Siberia, succesele şcolare, primele încercări muzicale (primul instrument muzical - acordeonul), studiile la şcoala de muzică „Ştefan Neaga” etc.
După cum afirmă M. Dolgan, „Mă întreb de multe ori cum ar fi evoluat viaţa mea dacă n-ar fi existat dramaticele evenimente care mi-au marcat copilăria? Probabil, dacă anii copilăriei şi adolescenţei s-ar fi petrecut într-un dulce sat moldovenesc, dacă aş fi crescut într-o altă ambianţă, printre consătenii mei, în permanenţă comunicare cu natura plaiului natal, în mod sigur aş fi fost alt om, ca şi creaţia mea, fireşte. Destinul însă şi-a urmat cursul impecabil şi eu sunt cel care sunt – muzicant-autodidact, om incomod şi artist al poporului fără studii superioare”.
Partea a doua Nebunia „Norock-n-roll” și a treia Prin Europa şi Asia tratează tema succesului și popularității formației Noroc. Capitolul Dragostea şi durerea mea, Basarabia pune în lumină colaborarea cu Dumitru Matcovschi, Mihail Murzac, descrie activitatea artistică în toiul perestroikăi. Ultimul capitol În oglinda memoriei conține amintiri cu Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Iurie Sadovnic, Mihail Purișev, Lidia Botezatu, Vladko Iskrov ș.a. inclusiv un tabel cronologic. La final se regăsesc fotografii din arhiva personală.

There are no comments on this title.

to post a comment.

Click on an image to view it in the image viewer

Local cover image
Share
© Biblioteca Municipala „B.P. Hasdeu” Copyright. All Rights Reserved.