Publicat în peste 45 de țări, Drumul / CORMAC MCCARTHY - a câștigat Pulitzer Prize în 2007, James Tait Black Memorial Prize în 2006 și a fost ecranizat în 2009. Acțiunea, care se desfășoară într-o lume post-apocaliptică afectată de o catastrofă nenumită, urmează pașii unui tată și a fiului său de-a lungul unei perioade de timp de câteva luni, în încercarea acestora de a supraviețui.
... Dar omul nu e singur, e cu copilul lor şi fiecare e pentru celălalt lumea întreagă. Drumul e viaţa; mama hotărăşte să se oprească, să-şi curme viaţa, iar tatăl alege să-l urmeze pas cu pas şi să-şi înDRUMe copilul. Îl protejează şi îl învaţă totul de la zero, convorbirile lor fiind destul de sărăcăcioase, copilul neştiind nici cuvintele, nu doar fenomenele naturii sau stările umane („O să fiu în preajmă. OK? / Unde-i preajma?”). Relaţia tată-fiu, ea este cea care rezistă şi după moarte şi care scoate Drumul din beznă şi-l face luminos, doar copilul duce focul spre mare („Chiar dacă nu sînt aici, poţi vorbi cu mine. Tu vorbeşte cu mine şi eu o să-ţi răspund. O să vezi. / O să te-aud? / Da. O să m-auzi. E suficient să-ţi imaginezi că m-auzi. Şi-o să m-auzi. Exersează. Numai nu te da bătut. OK? „Drumul” lui Cormac McCarthy merită citit nu doar pentru frumusețea personajului sau pentru stilul oscilând între expresia poetică și cea filosofică, ci, poate, mai ales pentru că reușește să ia cititorul cu el, îl transformă în martor și supraviețuitor, îl face să traverseze mai multe lumi, urmând un drum care nu are capăt. În fine, mi se pare că romanul acesta e fără pereche în frumusețe. Și durere.