Cuprins :
Argument ;

I. Între Făt-Frumos din lacrimă și Archaeus: o posibilă estetică a fantasticului eminescian ;

II. Geniu pustiu: Aura romantică și intruziunea visului fantastic : „Viața-i vis”. Romanul, „metaforă a vieții” , Deviza lui Toma Nour: „Mor pentru pămînt ca să trăiesc în ceri” , Complexul matern și tentația „poveștii în vis” , Portretul lui Ioan: un posibil „breviar” al tipologiei romantice eminesciene , Erosul sacralizant și tipul femenin „Venera serafică”. Toma Nour în „împărăția morții” , Demonism și spirit catilinar. Visul fantastic ca proiecție a cosmogonicului ;

III. Aura fantasticității romantice : Cezara , Toma Nour în ghețurile siberiene, Moartea Cezarei, Iconostas și fragmentarium ;

IV. Sărmanul Dionis: Capodopera fantastică terminată : De la motivația teoretică la motivația practică a fantasticului , Timpul și locul acțiunii fantastice: un imaginar ev-mediu românesc , Fantasticul faustic. Motivul „omul care și-a vîndut umbra” , „Semnul arab” înscris pe „doma Domnului” , „Agentul chimic” și cel din urmă vis fantastic a lui Dionis ;

V. Ingenuitatea și puritatea viziunii fantastice: Umbra mea, Fragment, Noaptea era întunecată, Visul de la 11 spre 12 februarie 1876 ;

VI. Avatarii faraonului Tlà: Convergența „formulelor” : Întîia „micronuvelă”: „…un întuneric fără spațiu și fără timp” , A doua „micronuvelă”: Între cerșetorul Baltazar și marchizul Alvarez , A treia „micronuvelă”: Frumosul Angelo și „amicii întunericului” ;

VII. Moartea lui Ioan Vestimie: Spre o nouă „vîrstă” a fantasticului ;

Cuvînt de încheiere: „Curentul Eminescu” și proza fantastică românească.