„Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu regretele tradiţionalismului – o interogaţie asupra modernităţii suscitată de presimţirea dureroasă că, ori de câte ori ţi se deschide în faţă un drum, altele ţi se închid în spate ori în laterală. Când ne închinăm bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii modernităţii și delatorii tradiţiei, în sufletele noastre se tânguiesc toate bogăţiile pe care le-am pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară. Răul modernităţii nu ţine de răutatea ei proprie, ci de viciul celor care au transformat-o într-un orizont lipsit de alternativă al vieţilor noastre. Ca și marxismul pentru «progresiști», modernitatea și pseudomorfoza sa, postmodernitatea, par a fi devenit pentru cădelniţătorii lor de azi condiţia umană însăși. Tot adevărul instinctelor noastre morale stă chezășie că nu este așa. Omul recent încearcă să sugereze că, prin ceea ce-i lipsește, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva. Cu o condiţie însă: dacă vom avea inteligenţa să putem regăsi în neghiobia trufașă a timpului pe care îl trăim – întreg, viu, bun și frumos – creștinismul tuturor începuturilor. Să fim moderni: dar – nihil sine Deo!“